“Legenda vie a Transilvaniei”, considerat cel mai mare monument medieval din sud-estul Europei și castelul unde ar fi fost întemnițat Vlad Țepeș, celebrul prinț valah, inspirație pentru un și mai celebru personaj, Dracula, Castelul Corvinilor este situat în centrul județului Hunedoara, în orașul cu același nume.
Sute de mii de turiști îi trec, anual, pragul însă puțină lume știe că prima fortificație de piatră de la Hunedoara a fost datată în secolul XIV. Este vorba despre castrul regal, ale cărui ziduri, cu grosimi de până la 2 metri, au fost construite din blocuri de calcar dolomitic și piatră de râu, direct pe stâncă.
Povestea Castelului Corvinilor începe la 1409, când nobilul Voicu, alături de fraţii lui (Radu şi Mogoş), primesc din partea regelui Ungariei Sigismund de Luxemburg, o moşie (numită în latinește “possession”), care cuprindea şi cetatea regală. Voicu nu adaugă nimic cetății, dar fiul acestuia, Ioan de Hunedoara (Johannes de Hunyad) o va transforma într-un castel comparabil cu alte construcții ale vremii din centrul și vestul Europei.
Castelul, opera lui Ioan (Iancu) de Hunedoara
După anul 1440, Ioan începe la Hunedoara construcții deosebite pentru acea vreme. El intenționa să transforme cetatea într-un castel, așa că prima etapă a presupus ridicarea a două curtine în jurul vechii cetăți. Acestea au fost construite din blocuri de calcar dolomitic și prevăzute cu creneluri în partea de sus. Ele erau flancate de turnuri rectangulare, dar și turnuri circulare, care erau o noutate pentru arhitectura militară a Transilvaniei, în acea vreme.
Turnurile circulare (Turnul Capistrano, Turnul Pustiu, Turnul Tobosarilor), mai puțin turnului pictat (Turnul Buzdugan), erau prevazute cu un parter și de două niveluri. Încăperile din partea inferioară erau folosite pentru pușcași, iar încăperile de sus, ca zone de locuit și/sau apărare. Turnurile rectangulare aveau intrari carosabile și niveluri de apărare, iar intrarile în castel se faceau prin intermediul unor poduri, sustinute de piloni de piatră, ultimele părți ale podurilor fiind mobile.
Legenda corbului și a Corvinilor
Blazonul familiei Corvinilor (n.r. de la “corvus”, în limba latină) este inscrptionat un corb care tine în cioc un inel de aur. Se spune că Ioan de Hunedoara era fiu nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, mama lui fiind Elisabeta, o frumoasă femeie din Tara Hategului. Pentru a o feri de necinste, regele îi da de sot pe unul din vitejii sai, Voicu, daruindu-i si un inel ca dar pentru copilul nenascut, pentru ca acesta să poată fi recunoscut atunci când va creste, dacă va merge la curtea regală.
Text preluat - https://www.gohunedoara.com/list/viziteaza-in-hunedoara/locuri-frumoase/hunedoara/castelul-corvinilor/